selfpay

Ne găsești de acum la orice stație SelfPay din țară!

Posted on

Începând din această vară, poți achita ratele pentru creditul tău Viaconto la una dintre cele 2.400 de stații SelfPay din întreaga țară. Tot ce trebuie să faci este să găsești cel mai apropiat terminal și să alegi această variantă mult mai simplă de plată electronică. Stațiile SelfPay se găsesc în universități, centre comerciale, piețe, benzinării, magazine de proximitate, fiind disponibile în fiecare zi, conform programului de lucru al unităților respective. 

Pe lângă achitarea ratelor pentru creditul tău Viaconto, mai poți avea acces la alte 120 de servicii electronice de tip self-service, integrate în platforma SelfPay, pentru a plăti rapid contravaloarea unei game extinse de produse și servicii: rovinietă, utilități, facturi la telefon și net, bilete pentru concerte, bilete de călătorie, reîncărcarea cartelelor PrePay, criptomonede etc 

 

2019 este pentru SelfPay anul creșterii organice, iar noile parteneriate încheiate cu instituţii din industria financiară reprezintă o realizare demnă de menţionat, întrucât avem astăzi cea mai extinsă rețea de Staţii de Plată la nivel național, și totodată, cel mai mare număr de parteneri de tip IFN.” a declarat Adrian Badea, CEO SelfPay.

 

În momentul de față, SelfPay deține în portofoliu 14 companii din industria serviciilor financiare, iar clienții sunt cei care au de câștigat cel mai mult de pe urma acestui lucru. Iar asta deoarece, cel mai mare număr de tranzacții zilnice, reprezentând achitarea ratelor de credit, se înregistrează în intervalul 14-18 al fiecărei luni, în medie cu 300% mai mult față de media înregistrată zilnic. 

Cum se rambursează suma împrumutată de la Viaconto? 

Plata sumei datorate trebuie să se achite într-un interval de 30 de zile, de la data acordării împrumutului. Îți punem la dispoziție 2 opțiuni de rambursare: 

 

  • Poți plăti în același timp întreaga sumă de pe factură, către unul dintre conturile noastre; 
  • Poți rambursa în rate lunare această sumă, utilizând astfel una dintre cele 2.400 de stații de plata SelfPay, de pe întreg teritoriul României. 

 

În afară de opțiunea rapidă de plată, prin terminalele SelfPay, mai ai la dispoziție: 

 

  • Opțiunea plății la casieriile băncilor, însă trebuie să știi că ți se poate percepe comision pentru aceste operațiuni; 

 

  • Opțiunea înregistrării cardului tău de debit, operațiune ce poate determina o plată automată a împrumutului, la data scadentă, prin retragerea sumei de pe card. 

 

Cum se rambursează anticipat suma împrumutată de la Viaconto? 

Recomandarea noastră este ca tu să restitui suma împrumutată + dobânda aferentă, imediat ce poți face acest lucru. Astfel, costul total pe care trebuie să îl înapoiezi este mai mic, pentru că eviți acumularea dobânzilor.

Cum se poate amâna restituirea împrumutului rapid de la Viaconto? 

Condiția pentru amânarea restituirii sumei pe care ai împrumutat-o este următoarea: trebuie să achiți o sumă minimă de plată, reprezentând 5% din valoarea sumei utilizate + dobânda acumulată, sau un minim de 50 de lei. Plata se va efectua în contul Viaconto pe care îl consideri cel mai convenabil, verificând suma pe care trebuie sa o achiți în profilul tău de client. 

 

Viaconto și SelfPay îți pun acum la dispoziție o variantă mult mai flexibilă de a achita la timp ratele pentru împrumutul solicitat. Află care sunt cele mai apropiate terminale de locația în care te afli și utilizează oricând acest sistem rapid de plată electronică, economisind astfel timp și drumuri inutile la ghișee. 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *