Riscurile supraîndatorării. Cum să-ți calculezi bugetul astfel încât să nu fii expus

Posted on

Tentația contractării unui credit este mare,

mai ales atunci când afli că mașina pe care ți-o doreai de foarte mult timp este acum la reducere sau când îți mai lipsește puțin din suma totală de care ai nevoie pentru a cumpăra o locuință. Riscul apare atunci când ratele împrumuturilor obținute pentru achiziționarea unor bunuri sau servicii depășesc veniturile lunare ale unei persoane, ceea ce duce în scurt timp la incapacitatea de plată. Această situație poartă numele de supraîndatorare și poate fi sinonimă cu crearea de restanțe.

Desigur, acest episod nu este unul dorit, însă el își poate face apariția în viața oricărei persoane, oricât de responsabilă ar fi aceasta cu banii. Să rămâi

Nu ignora problema

Cea mai sigură cale care duce către un deznodământ nefericit, cel al executării silinte în instanță, este amânarea momentului plății sau ignorarea faptului că problema ta este una reală. Odată apărută această situație, trebuie să iei cât mai curând atitudine și să nu aștepți ca ea să crească cu trecerea timpului. Ia legătura cât mai curând cu creditorii la care te-ai îndatorat și explică-le în detaliu problema cu care te confrunți. Aceștia ți-ar putea oferi o eșalonare a plății, care va devia situația de la trimiterea ta în judecată, cu condiția să respecți data limită a plății noii rate astfel stabilită.

Păstrează toată corespondența și actele aferente tranzacțiilor

Nu arunca nicio factură sau chitanță care au legătură cu comunicarea cu creditorii sau dovedesc plățile pe care le-ai făcut de-a lungul timpului. Lipsa vreunul act de acest tip ți-ar putea crea probleme mai mari decât cele pe care le ai deja. Cu ajutorul lor îți poți face un plan pentru remedierea situației, observând care a fost evoluția financiară pe care ai avut-o în ultimele luni.

Negociază

Creditorii care încercă acum să își recupereze suma datorată de tine preferă să reușească să facă asta, decât să piardă timpul în tribunal, așa că interesul unei reeșalonări este convenabil din ambele părți. Negociază cu ei și obține o suspendare temporară a creditului, până reușești să te pui pe picioare, discutând în avans și cum va fi făcută plata ratelor în viitorul apropiat. Dacă negocierile nu vor avea succes, instanța de judecată va dispune reglementarea plății sumei datorate conform legilor în vigoare.

Dacă te confrunți cu o problemă financiară, ia legătura cu unul dintre reprezentanții Viaconto, care te vor ajuta cu o consultanță privind obținerea unui credit urgent online care te-ar putea scoate din încurcătură pe termen scurt. Aplicația pentru un împrumut rapid se face în câteva minute și poți obține banii solicitați în contul tău bancar, fără prea multă bătaie de cap. Dobânda este fixă indiferent de suma pe care o soliciți, iar cererea se face exclusiv online, fără deplasări la ghișee.

Pentru obținerea unui credit rapid, trebuie să îndeplinești doar câteva condiții simple, și anume:

  • să ai vârsta cuprinsă între 20-70 de ani
  • să ai un cont bancar activ în care încasezi venitul lunar
  • să ai un card activ cu valabilitate mai mare de 6 luni
  • să ai posibilitatea de a ne furniza un extras de cont
  • să poți ai o adresă de e-mail activă și un număr de telefon activ.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *