Creditul pentru nuntă și cum te scapă de emoții

Posted on

Bloom, Blossom, Bouquet, Bride, Ceremony, Couple

Ți-ai găsit jumătatea și nerăbdarea de a vă declara iubirea în fața lumii întregi e prea mare? Înseamnă că sunteți pregătiți pentru pasul cel mare și nu ar trebui să lăsați timpul să treacă!

Deși ar trebui să fie cea mai frumoasă zi din viața voastră și cea mai importantă din experiența voastră de cuplu, nunta nu este întocmai cel mai simplu eveniment de organizat. O mulțime de detalii așteaptă să fie puse la punct, iar grija cea mai mare abia acum începe să se instaleze – cum să faci rost de bani pentru nuntă? Multe cupluri ajung să renunțe la ideea de a se căsători, altele speră să poată acoperi costurile din darul primit de la invitați, însă ar fi păcat să nu sărbătoriți alături de cei dragi în cea mai emoționantă zi, lăsând grijile deoparte. Nu trebuie să te impacientezi, pentru că suntem aici să te ajutăm cu cele mai bune sfaturi, astfel încât ziua cea mare să fie una așa cum ți-ai imaginat-o!

Am pregătit pentru tine, în cele ce urmează, o evaluare a costurilor principale de care va trebui să te îngrijești, dar și o soluție la îndemâna oricui, pentru ca banii să fie ultima ta grijă în ziua în care vei spune DA.

Cât costă meniul de nuntă?

Wedding Table, Glasses, Plate, Cutlery, Prepare

Primul și cel mai important pas pe care trebuie să îl faci în organizarea nunții este găsirea unui restaurant cu o capacitate suficientă pentru a-ți găzdui toți oaspeții. Situația devine cu atât mai dificilă cu cât majoritatea localurilor sunt deja rezervate pentru sezonul nunților, mai ales dacă locuiești într-un oraș mare. Dar cine a spus că trebuie să te căsătorești în plină vară, când ofertele de tip early bird ale restaurantelor, pentru lunile de primăvară sau toamnă, sunt extrem de atractive? Ce-i drept, va trebui să renunți la ideea unei ședințe foto sub cerul liber, îmbrățișați de soare, dar economia pe care o vei face pentru plata meniurilor va cântări mult mai mult!

Caută un restaurant care oferă reduceri pentru extra-sezon și s-ar putea să fii surprins de ofertele practicate. Mai mult decât atât, multe localuri pun la dispoziția nuntașilor și aranjamentele florale, fețele de masă și husele de scaun, ale căror costuri sunt incluse în prețul meniurilor.

Mâncarea

În general, un meniu de nuntă poate costa între 100 și 250 lei pentru trei feluri de mâncare și desert, însă prețul poate crește direct proporțional cu pretențiile voastre în ceea ce privește masa. Dacă vrei să organizezi o nuntă micuță, cu o sută de invitați, o primă cheltuială pe care va trebui să o iei în considerare este, așadar, cuprinsă între 1.000 și 2.500 lei.

Băutura

Băutura este un alt aspect pe care trebuie să îl pui la punct. Degeaba alegi un meniu sofisticat dacă mesenii nu vor avea ce să bea. În cazul în care prețul practicat de restaurante pentru ofertele în care sunt incluse și băuturile ți se pare prea mare, poți alege să cumperi alcoolul și băuturile răcoritoare de la un furnizor separat. Sunt o mulțime de firme care pun la dispoziție tot ce ai nevoie pentru o petrecere pe cinste la prețuri foarte avantajoase. Unde mai pui că poți returna, după eveniment, toate sticlele care nu au fost desfăcute și îți poți lua banii înapoi?

În general, pentru tării, vin, sucuri, apă minerală, cafea și șampanie va trebui să scoți din buzunar încă cel puțin 4.000 lei, pentru a-ți satisface cei o sută de invitați.

Cât costă să ai formație sau DJ la nuntă?

Party, Music, Dj, Atmosphere, Lighting, Disco

Așa cum spune și proverbul, nu există nuntă fără lăutari, adică nu poți organiza o astfel de petrecere fără a asigura o muzică pe gustul tuturor. E important să ceri recomandări de la cei care au trecut deja prin această etapă și să închiriezi pentru nunta ta profesioniști, nicidecum amatori. Invitații vor ține minte o formație sau un DJ care i-a ținut toată seara pe ringul de dans, așa că alege să plătești pe cineva de încredere pentru acest detaliu important al evenimentului.

Un DJ îți poate cere cel puțin 2.500 lei pentru o prestație pe toată durata evenimentului, în vreme ce o formație cu instrumentiști și mai mulți soliști poate pretinde o sumă minimă de 10.000 lei. Sfatul nostru este să analizezi cu atenție piața și să nu faci economie, atunci când vine vorba de alegerea oamenilor care se vor ocupa de partea de entertaining a serii.

Cât costă un fotograf de nuntă?

Wedding, Paris, Photographer, Smile, Love, Romantic

Dacă în seara evenimentului muzica este cel mai important ingredient pentru o petrecere reușită, începând cu a doua zi după încheierea nunții pozele sau filmarea vor cântări foarte mult. Amintirile de acest tip sunt de neprețuit, așa că prezența unui fotograf profesionist este extrem de importantă la nunta ta. Prețurile pentru acest tip de serviciu mai adaugă la lista de cheltuieli încă cel puțin 2.000 lei, însă nici la acest capitol nu ar trebui să faci rabat, dacă vrei să te poți bucura de fotografii reușite, care îți vor aminti de ziua cea mare pentru tot restul vieții.

Dacă vrei să adaugi la pachet și serviciile de filmare, care vor surprinde momentele cheie ale serii, te mai poți aștepta la un cost de cel puțin 3.000 de lei.

Cât costă să te căsătorești la biserică?

Ceremony, Gold Rings, Orthodox, Wedding Crowns
Dacă vreți să vă prezentați jurămintele și în fața altarului, nu doar a ofițerului de stare civilă, va trebui să mai achitați în jur de 1.000 de lei, bani care vor ajunge la biserica unde veți alege să vă căsătoriți. Totuși, bugetul pentru nuntă s-ar putea să nu aibă de suferit în acest caz, pentru că, de obicei, nașii de cununie sunt cei care acoperă aceste costuri.

Cât costă invitațiile și mărturiile pentru nuntă?

Love, Pink, Wedding, Cards, InvitationDacă vrei oferi oaspeților un suvenir de la eveniment, va trebui să te îngrijești și de crearea invitațiilor de nuntă, dar și de mărturii. Odată stabilite locul și data evenimentului, poți trimite apropiaților invitații, care te vor costa cel puțin 500 lei, în funcție de numărul acestora și de complexitatea lor. În ceea ce privește costul mărturiilor, depinde totul de pretențiile voastre, dar e bine să mai pregătești pentru acestea încă cel puțin 1.000 lei.

Cât costă un tort pentru nuntă?

Wedding, Cake, Cupcake, Reception, Dessert, Marriage
Nu în ultimul rând, va trebui să comanzi un tort pentru ziua nunții. Fie că ai deja o cofetărie preferată sau vei comanda tortul la un atelier artizanal de prăjituri home-made, costul unui desert de acest tip, care va lua ochii invitaților, poate începe de la minimum 1.000 de lei. Maipoți opta pentru un candy bar, care să îi îndulcească pe cei prezenți la eveniment pe tot parcursul serii, care va costa cel puțin 500 lei.

Așadar, costul minim total la care ar trebui să te aștepți dacă organizezi o nuntă cu puțini invitați și nu ai pretenții prea mari în ceea ce privește meniul sau programul artistic este de 12.000 lei.

E suficient că în ziua nunții te vor invada emoțiile pentru evenimentul în sine, nu trebuie să le mai faci loc și celor care ar porni din grija bugetului. Ia-ți acum un credit urgent și lasă-ne pe noi să ne gândim la bani, cât tu zâmbești larg și spui din tot sufletul DA!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *