Top 3 motive să apelezi la un credit IFN și nu la prieteni

Posted on

Situațiile de urgență financiară fac parte din realitatea noastră. Fie că este vorba de o măsea de minte care nu mai suportă amânare, de înlocuirea telefonului care s-a spart sau de o reparație a mașinii aflate în service, mai devreme sau mai târziu apare nevoia urgentă de bani.

Știi bugetul pentru luna în curs, dar iată că o cheltuială neprevăzută îți încurcă socotelile. Astfel, te împrumuți până la salariu pentru a rezolva situația de urgență. De ce să nu te grăbești să apelezi la prieteni și să aplici pentru un credit IFN de la Viaconto, afli din rândurile de mai jos. Continuați lectură Top 3 motive să apelezi la un credit IFN și nu la prieteni

Care sunt obiectivele tale pentru 2019 și cum te ajută un credit rapid să le îndeplinești?

Posted on

Un nou an, noi obiective, noi dorințe. Dacă nu ai trasat până acum rezoluțiile pentru 2019, dacă îți este teamă de implicațiile financiare, recomandarea este să ștergi scenariile negative din minte. Așează-te confortabil, deschide agenda cea noua și începe să scrii rând pe rând ceea ce îți propui să realizezi anul acesta.

Îți dorești să termini amenajarea apartamentului? Vrei să faci în sfârșit cursul de fotografie și să îți iei hobby-ul în serios? Ți-ai pus în minte să oficializezi relația și să cumperi inelul de logodnă? Visezi să îți faci un concediu în orașul acela splendid de la malul mării? Primul pas este să îți transpui toate aceste dorințe ferm pe hârtie. Continuați lectură Care sunt obiectivele tale pentru 2019 și cum te ajută un credit rapid să le îndeplinești?

Cadouri de Crăciun – Trucuri și sfaturi pentru ca anul acesta să nu faci gaură în buget

Posted on

Trafic, colete livrate la birou, magazine aglomerate, prețuri mari, sezonul cadourilor de Crăciun a luat startul și fiecare dintre noi suntem agrenați în această avalanșă pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp. Suntem fie cumpărătorii de ultim moment, fie cei conștiincioși, suntem cei care iubim experiența shoppingului în magazin sau aceia care nu trădează online-ul și sunt fericiți să poată rezolva misiunea cadourilor de Crăciun din fața PC-ului.

Luna decembrie este considerată cea mai frumoasă perioadă din an, te bucuri de atmosfera de sărbătoare, însă știi clar că vei avea cheltuieli suplimentare, cu onorarea cadourilor de Crăciun sau cu o escapadă la munte.

La ce să fii atent anul acesta pentru a nu avea ulterior de suferit din punct de vedere financiar, afli din rândurile de mai jos. Continuați lectură Cadouri de Crăciun – Trucuri și sfaturi pentru ca anul acesta să nu faci gaură în buget

Importanța economisirii în asigurarea unei vieți financiare echilibrate

Posted on

Una dintre provocările vieții este oferită de către asigurarea unei situații financiare constante. De cele mai multe ori ne obișnuim cu un anumit stil de viață, pe care, din rațiuni financiare nu mai reușim să ni-l asigurăm în anumite situații. În astfel de cazuri, majoritatea oamenilor apelează la un împrumut rapid sau la orice altă opțiune de creditare (familie, prieteni, colegi).

Cu toate acestea, pentru a nu ajunge într-o astfel de situație este indicat să ne planificăm o cât mai bună eșalonare a veniturilor noastre lunare. Scopul este unul clar: să ne asigurăm de-a lungul întregii vieți o situație financiară echilibrată, care să ne permită să ne menținem același stil de viață, de la tinerețe până la bătrânețe. Totuși, oare cum este posibil să reușim să beneficiem de o viață financiară echilibrată?

Continuați lectură Importanța economisirii în asigurarea unei vieți financiare echilibrate